Cititor amator

Tirany

91. Tyranny is wishing to have by one means something that can only be had by another. We have different duties to different merits: a duty of love to loveliness, a duty of fear to force, a duty of credence to knowledge.We are obliged to fulfill these duties. It is unjust to deny them and unjust to ask for others.

Therefore, these statements are false and tyrannical: "I am handsome, therefore I should be feared. I am strong, therefore I should be loved. I am..."

And it is similarly false and tyrannical to say: "He is not strong, therefore I will not hold him in esteem. He is not clever, therefore I will not fear him."

92. Tyranny consists in the desire for universal domination outside its order.

Different jurisdictions — of the strong, of the handsome, of lofty minds, of the pious: each one is master in his sphere and nowhere else, and on occasion comes into contact with the others. The strong and the handsome struggle for domination to no purpose, for the mastery of each is distinct. They do not understand one another. And their error lies in wishing to rule everywhere. Nothing has that power, not even sheer force. It is of no effect in the realm of the learned. It has dominion only over external actions.

Blaise Pascal — Pensees, IV.91,92

Vanity of the world

Whoever does not see the vanity of the world is truly vain himself.

But then, who does not see it, apart from young people who are wholly engrossed in noise, diversion, and thoughts of the future?

But take away their diversion, and you will see them shrivel up with ennui.

Then they feel their nothingness without understanding it, for it is to be truly miserable to be unbearably overcome by sadness as soon as one is reduced to reflecting upon oneself without any form of diversion.

Blaise Pascal — Pensees, III,70

Man’s condition

Inconstancy, ennui, anxiety.

Blaise Pascal — Pensees, III.58

Vanity

That something as obvious as the vanity of the world should be so little known and that people should find it strange and surprising to be told that it is foolish to seek honors, that is astounding

Blaise Pascal — Pensees III,50

Despre creștini și blamarea lor pentru incendiul Romei

…lumea îi numea „creștini“. Numele li se trage de la Cristos, care, în vremea împăratului Tiberius, fusese condamnat la moarte de Pontius Pilatus. Reprimată pentru un moment, această superstiție funestă se răspândea din nou nu numai prin Iudeea, locul de obârșie al acestui flagel, dar și la Roma, unde se revarsă de pretutindeni toate grozăviile sau ticăloșiile și își găsesc mulțime de adepți. Mai întâi, au fost închiși cei ce mărturiseau; apoi, după indicațiile lor, o mulțime de oameni nu atâta dovediți că ar fi pus foc, cât învinuiți de ură față de neamul omenesc. Cei care trebuiau să moară au fost și prefăcuți în prilejuri de batjocură: acoperiți cu piei de fiare, piereau sfâșiați de câini, mulți erau pironiți pe cruci sau dați pradă flăcărilor, iar alții, după ce se întuneca, erau arși ca să servească la iluminat în timpul nopții. Nero își oferise grădinile pentru acest spectacol și dădea o reprezentație de circ, amestecat cu mulțimea, în costum de vizitiu, sau conducând un car de curse. Din care cauză, deși acești oameni erau vinovați și meritau cele mai grele pedepse, acum stârneau mila, fiind sacrificați nu interesului public, ci sălbăticiei unui singur om.

Tacitus — Anale, XV.38

Viața omului

Dar eu, de câte ori aud vorbindu-se despre aceste chestiuni şi de altele asemenea, nu pot spune hotărât dacă viaţa omului se desfăşoară după o lege a destinului şi după o necesitate imuabilă, sau la voia întâmplării. Într-adevăr, cei mai înţelepţi dintre cei vechi şi cei care le urmează ideile se deosebesc între ei şi mulţi au părerea, adânc întipărită, că zeii nu se preocupă nici de naşterea, nici de sfârşitul nostru, nici, într-un cuvânt, de noi, oamenii: de aceea, zic ei, cei buni au parte de nenorociri şi cei răi de bucurii. Alţii, dimpotrivă, cred că este o legătură între destin şi întâmplările vieţii, dar că aceasta nu e determinată de mersul stelelor, ci de principiile şi de corelaţiile cauzelor naturale; şi totuşi ei ne lasă nouă alegerea felului de viaţă, care, odată ales, determină ordinea inevitabilă a evenimentelor. Căci răul şi binele nu sunt ce crede vulgul: mulţi dintre cei ce par a se lupta cu nevoile sunt fericiţi şi mulţi dintre cei ce înoată în bogăţii sunt cu totul nefericiţi dacă cei dintâi suportă bărbăteşte apăsarea sorţii, iar ceilalţi se folosesc prosteşte de norocul lor. De altminteri, celor mai mulţi oameni nu li se poate scoate din minte ideea că viitorul cuiva e hotărât chiar de la naştere şi, dacă unele se întâmplă altfel decât i-a fost scris, vina o poartă şarlataniile prezicătorilor, care prezic ce nu ştiu: se pierde astfel încrederea într-o ştiinţă care şi-a dat serioase dovezi atât în vremea veche, cât şi într-a noastră.

Tacitus — Anale VI.22

Facerea de bine

Căci binele făcut nouă numai într-atât ne place, cât credem că putem să ne-achităm de el; când întrece însă cu mult puterea noastră, în loc de recunoștință, îl răsplătim cu ură.

Tacitus — Anale, IV.18

Ciclul istoriei

“De nu cumva există în tot ce se întâmplă în lume un fel de ciclu, așa încât, precum se schimbă periodic anotimpurile, tot astfel și moravurile; nu toate ale înaintașilor au fost mai bune; chiar și epoca noastră a produs multe fapte de laudă și creații de talent, care ar trebui să fie imitate de urmași. De-ar dăinui însă aceste întreceri în virtute cu strămoșii!”

Tacitus — Anale III,55

Soarta

Mie, cu cât mai multe fapte, mai noi sau din vechime, îmi tot reamintesc, cu atât mai limpede mi se înfățișează felul în care soarta își bate joc de viața oamenilor; de toate faptele lor.

Tacitus — Anale, III,18

Secretul vieții

“nu există nici fericire, nici nenorocire în lume; există doar compararea unei stări cu cealaltă și atâta tot. Doar cel care a simțit nefericirea cea mai cumplită e în stare să simtă cea mai mare fericire. Ca să-ți dai seama cât de bine este să trăiești, trebuie să fi dorit să mori.”