Cu toate că vorbea bine și franțuzește, și englezește, n-a vrut niciodată să facă operă literară în altă limbă, decât în limba lui maternă; și aceasta îmi pare cu atât mai interesant, cu cât nu a fost, propriu-zis, un stilist, un iubitor al graiului frumos, al frazei meșteșugite, al sunetului armonios al vorbelor. Nu. Scria cum vorbesc bucureștenii între ei la un pahar de bere. Atunci, de unde obstinația lui de a "crea" numai în românește? Timiditate în fața unor limbi învățate, sau dragoste oarbă de țară? Poate că amândouă, ca mai întotdeauna.
Neagu Djuvara - Amintiri din pribegie
