XXII. Te plângi de singurătate. Ce numești a fi singur? Înseamnă a fi în afara relațiilor cu oamenii sau a fi lipsit de orice ajutor? Ei! Gândește-te că adesea ești la fel de singur în mijlocul Romei, în mijlocul părinților tăi, al prietenilor, al vecinilor și al sclavilor. Nu vederea unui om alungă singurătatea, ci vederea unui om virtuos, fidel, pe care te poți baza. Dacă esti singur, gândește-te că și Dumnezeu e singur, că e mulțumit de sine și că găsește în el însuși toate lucrurile de care are nevoie. Încearcă să-i semeni dacă-ți stă în putere. Vorbește cu tine însuți, ai atâtea lucruri să-ți spui și atâtea întrebări de pus! Ce nevoie ai de ceilalți? Nu ai nici un ajutor, n-ai nici părinți, nici frați, nici copii, nici prieteni, i-ai pierdut pe toți. Dar nu ai un părinte nemuritor, care va avea grijă de tine și care iti va da tot ajutorul de care ai nevoie?
Epictet - Discursuri II
Epictet - Discursuri II
