Îmi amintesc perfect cum odată, după dejun - aveam atunci șase ani - se vorbea despre înfățișarea mea, și cum maman se străduia să găsească ceva frumos la chipul meu: a spus că am ochi inteligenți, un zâmbet plăcut și, în cele din urmă, cedând argumentelor tatii și evidenței, a fost nevoită să recunoască faptul că eram urât; și pe urmă, când eu i-am mulțumit pentru masă, ea m-a bătut pe obraz și mi-a spus:
- Tu trebuie să știi, Nikolenka, că nimeni nu te va iubi pentru chipul tău; de aceea, trebuie să te străduiești să fii un băiat deștept și bun.
Aceste cuvinte mi-au dat nu numai convingerea că nu sunt frumos, ci și pe aceea că voi fi negreșit un băiat bun și deștept.
Lev Tolstoi - Copilaria (XVII)
