Am descoperit stoicismul în mod instinctiv, încă din adolescență. Citind Manualul lui Epictet, am fost străfulgerat încă de la primul aforism: "Sunt lucruri ce depind de noi și altele ce nu depind de noi". Mi s-a revelat, dintr-odată, un teribil și decisiv adevăr. În același timp și cea mai bună definiție a instinctului de conservare și a echilibrului interior. [...]
Stoicismul meu era instinctiv, temperamental, organic. Știu, bine de tot, acum, într-un târziu, ce depinde și ce nu depinde de mine. Dacă aș fi învățat această lecție de la inceput aș fi suferit, cu certitudine, mult, mult mai puțin. Și nu m-aș mai fi agitat steril și inutil.
Pentru mine, stoicismul este o metodă de supraviețuire morală, într-o perioadă de adversități inflexibile, tiranice. N-am fost totdeauna la înălțimea acestei filosofii superioare. Totul constă în a te ridica, în permanență, la cauzele ultime, riguros obiective, previzibile. În același timp, să-ți dai seama că ceea ce te tulbură într-adevăr nu sunt lucrurile neplăcute în sine, ci doar emoțiile, judecățile și aprecierile noastre și ale altora despre aceste lucruri.
Adrian Marino - Viața unui om singur
