Caietul Albastru 2 by Nicolae BalotaMy rating: 4 of 5 stars
Un jurnal care ar merita, în opinia mea, tot atâta grijă și considerație cât se acordă astăzi jurnalelor lui Steinhardt, Jeni Acterian sau Mihail Sebastian. Am aflat de jurnalul lui Balotă doar pentru că a fost pomenit de Annie Bentoiu. A spus că pentru a înțelege cum era viața în comunism ar trebui citit Jurnalul fericirii și Caietul Albastru: Timp Mort, 1954-1955, Remember, 1991-1998 Vol. 1. Lăsând la o parte, din delicatețe, propriile ei memorii Timpul ce ni s-a dat. Memorii 1947-1959.
Caietul albastru este înghesuit în două volume de buzunar cu câte 500 de pagini fiecare. O ediție modestă față de jurnalele menționate mai sus. Fără note de subsol, fără indice de nume, fără traducerea numeroaselor citate din germană, latină, franceză. Pentru un neșcolit ca mine, a fost o piedică lipsa aparatului ajutător.
Înainte de a nota câteva curiozități, vreau să-mi exprim aprecierea pentru acest scriitor și critic literar. Am mare respect pentru cei care cercetează Cuvântul, atât din punct de vedere literar cât și religios. Nicolae Steinhardt îl pomenește în jurnalul său: în închisoare la Gherla era obsedat de Liturghie pe care o știa pe de rost.
Vorbește des despre Lucian Blaga care a fost pentru el un fel de părinte spiritual. Între prieteni îl numește Lulu. În primul volum apare un Blaga timorat și speriat de comuniști. În al doilea volum e mai destins, a colaborat cu noua orânduire și a primit o groază de bani pentru celebra traducere a lui Faust. Se îngrijorează doar de soarta fiicei lui, Dorli, care trece printr-un divorț.
Se fac aluzii malițioase și la Petru Dumitriu, cel cu Cronica de familie - vol. 3 care mie personal mi-a plăcut foarte mult. Aluziile se referă la triunghiul amoros cu Henriette Yvonne Stahl, care e cu 20 de ani mai în vârstă decât dumnealui, și cu noua lui cucerire, o femeie mai tânără:
"Într-o altă seară, la Chinezi, am aflat că menajul Petru Dumitriu înaintează triunghiular. Omul a găsit secțiunea de aur care apleacă spre el înțelepciunea lipsită de farmec a senioarei și farmecele lipsite de înțelepciune ale junioarei."
Tot timpul autorul accentuează diferența dintre occidentalismul transilvănean și balcanismul bucureștean. Obiceiul lui Vianu de a trage un pui de somn după-amiază îl șochează:
"Mi-a spus că are obiceiul să se culce în fiecare după-masă. Dar știi, dragă Balotă, se dezbracă la pijama ca noaptea și doarme...". În gura bistrițeanului, fost elev al liceului german, siesta meridionalului Vianu este un păcat capital. Germanul, austro-ungarul, românul ardelean nu pot înțelege o asemenea 'lenevie': somnul în miezul zilei. Mărturisesc că și mie, siesta aceasta îmi e străină. "
Despre București mai notează:
Cred că nici un alt oraș mai mare din țară nu este înconjurat, precum Bucureștii, de o populație atât de sordidă. Capitala aceasta a fost așezată, probabil la porunca stăpânilor otomani, nu pe o veche vatră umană, pe o fundație demografică valoroasă, de pionieri, coloniști întreprinzători, sau de localnici din timpuri străvechi, ci într-o pustietate mlăștinoasă, poate un colț defrișat, ars și dezolat al codrului Vlăsiei, în orice caz un loc al nimănui, bătut de soare, de vânturi aducătoare de praf și de crivățul ce viscolește fără opreliști prin iernile geroase. Temeliile le vor fi așezat robii țigani. Așa cum le-au așezat, așa și arată.
Am mai reținut și caracterizările nu prea măgulitoare la adresa lui Anatol E. Baconsky, tatăl fostului ministru de externe și actual scriitor pe Facebook, Teodor Baconsky. Într-adevăr, acesta a fost un susținător al comunismului la instalarea lui și făcea legea printre scriitorii din Cluj. Mai târziu ar fi fost deziluzionat de comunism.
"Nu te poți întâlni cu prietenii într-un cerc literar pentru că se găsesc de îndată alde Baconski (din aceeași tagmă a literaților) care să te toarne la Securitate."
În final vreau să amintesc un fapt inedit. Cel mai bun prieten al autorului e Ion Negoițescu, un celebru literat homosexual. La București acesta îl introduce în mai multe cercuri literare predominate de homosexuali, sau „secta uraniștilor” cum le spune. În nici un alt jurnal din acea perioadă n-am mai găsit atitudini favorabile la adresa lor. Aceștia sunt prezentați ca fiind adevărați intelectuali, unii foarte religioși, unii „ascunși”, cu neveste și copii. Prezentarea lor îmi amintește foarte mult de In cautarea timpului pierdut a lui Proust.
View all my reviews
