CAUTĂ AICI:

Arhetipuri 2

Soarele e bun pentru că-i face bine corpului și pentru că are bunul-simț să reapară în fiecare zi, deci e bun tot ceea ce se reîntoarce, nu ceea ce trece și se duce și cine apucă, bine, cine nu, nu. Modul cel mai plăcut de a te întoarce acolo pe îl unde ai trecut, fără să faci de două ori același drum, este să mergi în cerc. Și cum singurul dobitoc care se încolăcește în formă de cerc este șarpele, iată explicația atâtor culte și mituri ale șarpelui, fiindcă e foarte dificil să reprezinți întoarcerea soarelui încovrigând un hipopotam. Dincolo de asta, dacă trebuie să faci o ceremonie pentru invocarea soarelui, îți convine să te miști totdeauna în cerc, în linie dreaptă te depărtezi de casă, și ceremonia trebuie să fie foarte scurtă, și, pe de altă parte, cercul e structura cea mai comodă pentru un ritual; acest lucru îl știu și cei care înghit flăcări în piețe, pentru că în cerc toți îl văd la fel de bine pe cel care stă în centru, pe când dacă un trib întreg s-ar așeza în linie dreaptă ca un escadron de soldați, cei aflați mai departe n-ar vedea, și iată de ce cercul, mișcarea de rotație și întoarcerea ciclică sunt fundamentale în orice cult și în orice ritual.

Umberto Eco - Pendulul lui Foucault