Să vedem, Matei, Luca, Marcu și Ioan sunt o gașcă de cheflii care se adună undeva și hotărăsc să facă o întrecere, inventează un personaj, stabilesc câteva fapte esențiale și dă-i bătaie, pentru rest fiecare e liber, și la urmă se va vedea cine a reușit mai bine. Pe urmă, cele patru povestiri ajung în mâna prietenilor, care încep să facă comentarii docte: Matei e destul de realist, dar insistă prea mult pe chestia aia cu Mesia, Marcu nu-i rău, dar cam prea dezordonat, Luca e elegant, trebuie s-o admitem, Ioan exagerează cu filosofia... Dar în fine, cărțile plac, circulă din mână în mână și, când cei patru își dau seama ce se întâmplă, e prea târziu, Pavel l-a întâlnit deja pe Iisus pe drumul Damascului, Pliniu își începe ancheta lui din ordinul împăratului îngrijorat, o droaie de apocrife se prefac că știu și ele multe despre asta. Lui Petru i se urcă la cap, se ia în serios, Ioan amenință că va spune adevărul, Petru și Pavel pun să fie prins, îl cetluiesc pe insula Patmos și bietul de el începe să calce în străchini, vede lăcuste pe tăblia patului, faceți trâmbițele acelea să tacă, de unde vine tot sângele acesta... Iar ăilalți îl vorbesc că bea, că are arteroscleroză... Și dacă o fi fost chiar așa?
Umberto Eco - Pendulul lui Foucault
