Templele și bisericile, pagode și moscheile din toate țările și epocile atestă, în măreția și splendoarea lor, nevoia metafizică a omului, nevoie de o urmează îndeaproape, apăsat și implacabil, pe cea fizică. Uneori îl satisfac istoriile grosolane şi basmele insipide; cu condiţia de a-i fi fost inculcate destul de timpuriu, ele constituie pentru el interpretări suficiente ale existenţei lui şi un sprijin al propriei moralităţi. Să privim, de pildă, Coranul! Această carte proastă a fost de ajuns ca să fundamenteze o religie universală, să satisfacă de acum o mie două sute de ani nevoia metafizică a nenumărate milioane de oameni, să devină baza moralei lor şi a unui semnificativ dispreţ faţă de moarte, dar şi să-i însufleţească în vederea unor războaie sângeroase şi a celor mai întinse cuceriri. În el găsim cea mai tristă şi mai jalnică formă a teismului. Multe lucruri se vor fi pierdut din pricina traducerilor, dar eu n-am reuşit să descopăr în el nici măcar o idee valoroasă. Astfel de lucruri demonstrează că nevoia metafizică nu merge mână-n mână cu capacitatea metafizică.
Arthur Schopenhauer - Lumea ca voință și reprezentare II