Tineri romani, vă îndemn să-nvățați și vorbirea frumoasă,
Când e prilejul arată-ți, și nu orișicând, iscusința;
Vorbe ce pot supăra nu folosi prin scrisori!
Cine, de nu vreun nătâng, va vorbi cu-ngâmfare iubitei?
Urile s-au izvodit dintr-o scrisoare ades.
Să-aibă crezare ce spui, cu fireștile tale cuvinte;
Fii drăgăstos ca și cum chiar înainte-i grăiești.
Dacă-ți va da înapoi, necitită de dânsa, scrisoarea,
Gândul să nu ți-l abați, o va citi ea cândva.
De-ți va citi scrisorica și nu-ți va răspunde, prea bine!
Scrie-i nainte și fă să te citească mereu!
Tot străbătând al tău scris va voi să răspundă odată
Și vei avea ce dorești la rânduitul soroc.
Teamă-mi-i c-ai s-o asculți; ce dorește ea nu vrea să-ți spună;
Nu te abate din drum, vrerea ți se va-mplini.
Iar c-an urechi dușmănoase să n-ajungă vorbele voastre,
Tu să-i grăiești pe cât poți cu un ascuns înțeles.
Ovidiu - Arta iubirii, I
