N-ai să păstrezi o iubită și nu te mira de te lasă,
Dacă la chipul frumos n-ai și un suflet ales.
Căci frumusețea se duce, cu cât se adaugă anii;
Se micșorează mereu, prinsă în strâmt-ui soroc.
Peri argintii s-or ivi și la tine, frumosule tânăr,
Încrețituri ți-or brăzda fața uscată de ani!
Să-ți făurești, dar, din vreme, un suflet cu-alese-obiceie
Însoțitor credincios cât viețuiești pe pământ.
Nu obosi până nu te-ai deprins cu-ale artelor taine
Și până nu ai ajuns bine a grăi-n două limbi.
Nu pune nici un temei pe-al ochilor farmec vremelnic,
Oricine-ai fi, să te-nalți prin însușiri mai de preț.
Cu bunătate vorbește, să-ncânți prin cuvinte plăcute:
Dacă prea aspru te porți, ură doar ai să culegi.
Ovidiu - Arta amorului, II
