Iar Marx, referindu-se la vremuri mai apropiate (Critica programului de la Gotha), a proclamat, cu aceeași siguranță de sine, că unicul mijloc de reeducare a delincvenților (e adevărat, de drept comun; nu-l ducea mintea că discipolii lui aveau să-i includă pe deținuții politici printre delincvenți) rezida nu în reflecțiile solitare, nu în autoanaliza morală, nu în căință, nu în traversarea angoasei (care nu erau decât suprastructură), ci în munca productivă. În viața lui nu pusese mâna pe un târnăcop, în viața lui nu înpinsese o roabă, nu săpase la cărbune, nu doborâse arbori, nu știm dacă se pricepea măcar să taie lemne - dar iată că a așternut toate astea pe hârtie și hârtia nu s-a împotrivit.
Pentru continuatori a fost, așadar, floare la ureche să afirme că a-l sili pe deținut să trudească zi de zi (uneori câte 14 ore, ca în abatajele Kolîmei) e uman și duce la corijarea lui. Dimpotrivă, a-i limita detenția la dimensiunile unei celule, plus curtea închisorii și grădina de legume, a-i da posibilitatea ca, în toți acești ani, să citească niște cărți, să scrie, să mediteze și să discute cu ceilalți deținuți înseamnă a-l trata "ca pe o vită" (aceeași Critică)
Alexandr Soljenițîn - Arhipelagul Gulag II
