Legionarii aveau o vorbă: ‘nu poți să știi cât de lungă va fi închisoarea, deci nu te apuca să-i prevezi sfârșitul. Pregătește-te s-o suporți fără termen, până la capăt. E mult mai bine să fii surprins de o eliberare neașteptată, decât să-ți legi nădejdea de date care nu se vor adeveri exacte.’ ‘De la voința ta pornește totul, îmi spunea Ripan. De ce să te lași descumpănit de loviturile soartei și să recurgi la paliative, la soluții amăgitoare, când poți păstra intact echilibrul interior, educându-l și supunându-l voinței tale de a rămâne neclintit? În felul acesta ești eliberat de presiunea imediată a prezentului și poți primi și judeca realitatea mai lucid. Te-ai distanțat și ai o perspectivă mai bună de a privi evenimentele cărora nu le mai poți cădea victimă. Nu mai ești sub influența lor. Te afli pe o poziție dominantă, fiindcă realizezi că nu au valoarea pe care par s-o aibă. Nu sunt nici istorice, nici epocale, nici hotărâtoare pentru soarta noastră, nici definitive, cum erai tentat să crezi, ci, în general și în cel mai bun caz, fără mare însemnătate, dacă nu de-a dreptul mincinoase.’
‘Noi, îmi spunea Ripan, nu suntem nerăbdători să ieșim din închisoare, fiindcă graba noastră nu are iarba fiarelor care să rupă lanțurile și gratiile pentru a ne da libertatea. Noi încercăm să fim liberi în interiorul pușcăriei, și această libertate nu se câștigă decât cu credința în Dumnezeu și cu forța morală pe care ne-o dă scânteia divină cu care suntem fiecare înzestrați’
Ioan Ioanid - Închisoarea noastră cea de toate zilele III
