Trilogia transilvana by Miklós BánffyMy rating: 4 of 5 stars
Cartea Anului 2019
Luând în considerare cele 1400 de pagini cartea poate părea intimidantă. Chiar din primele pagini ești bombardat cu zeci de personaje, neamuri, nume ungurești. Nu ajută că pe aceeași pagină un caracter e atât Albert cât și Antal sau în volumul 2 un caracter e Alice Folbert iar peste 5 rânduri e Alice Fodor. Niște erori bizare.
Schița romanului: bal - vânătoare - politică - bal - vânătoare - politică - bal - vânătoare - politică. Totul condimentat cu nițică curvăsăreală, 3-4 dueluri, descrieri de natură.
Cititorii se plâng că prea multă politică strică frumusețea romanului. Dar fără acest aspect autorul n-ar fi putut expune decăderea națiunii maghiare de dinaintea primului război mondial. De exemplu când statele dimprejur se înarmează și fac alianțe politicienii maghiari țin discursuri populiste de câte 3-4 ore sau dezbat încontinuu culoarea ciucurilor de la uniformele militare.
Interesantă descrierea bisericii ortodoxe. Într-o bisericuță a moților frescele reprezentând judecata de apoi e ‘plină de diavoli uriași, cu chipuri înfiorătoare, care înfulecau păcătoșii, câte zece, douăzeci laolaltă. Păreau cu toții unguri, pentru că erau cu haine îngăitănate, purtau cizme și aveau mustăți stufoase - poate îi luau dracii de calviniști ce erau.’
Acțiunile subversive ale românilor sunt întreprinse de popi ortodocși și greco-catolici. Din câte îmi dau seama s-a încercat același lucru și la venirea rușilor și comuniștilor, sau cel puțin așa transpare din cartea de Memorii a lui Bartolomeu Anania. Dar nu a mai mers și poate de asta închisorile comuniste erau pline de popi și călugări.
Cel mai comic moment este în ultimul volum. Un prinț franțuz, contele d’Eu mânat de idealuri umaniste vine în Transilvania pentru a promova lupta împotriva duelurilor. Toți se arată de acord, îl laudă pentru inițiativă dar chiar în camera alăturată se pregătea un duel cu săbii. Unul din participanți era însuși secretarul noului creat comitet anti-duel.
Există o modă online cu EDC (EveryDay Carry) în care lumea etalează ce are prin buzunare, poșete. Mai ales bărbații. Își expun de obicei ceasul, un briceag, telefonul, poate o lanternă mică. Prin anii 1910 acesta era EDC-ul:
Își umplu buzunarele cu tot calabalâcul nelipsit oricărui bărbat: ceasul, cheile, tabachera, bricheta și ceva mărunțiș. Apoi mai luă și patru batiste pe care le stropi cu ‘Eau de Cologne’, după cum îl învățase una din amantele lui din străinătate: ‘Un bărbat nu are voie să folosească parfum, doar apă de colonie! Pentru că toate celelelalte sunt arome femeiești!’
Pe Youtube am văzut recomandări despre îngrijire pentru bărbați oferite de celebrul Tom Ford. Pe lângă săpunul exfoliant, crema hidratantă și corector, sfaturile din Trilogie sunt aproape barbare: ‘Un bărbat se spală pe față cu briciul’ (zicală englezească).
A fost tulburător să descopăr virusul Schopenhauer la personajul Kadacsay. Dintr-un om glumeț și plin de viață a devenit deprimat și până la urmă s-a sinucis într-un ritual ciudat. Dacă țin minte același virus l-a contaminat și pe Thomas Buddenbrook al lui Thomas Mann. El s-a salvat prin revenirea la tradiții și la rutina burgheză.
Românii sunt prezentați favorabil, în special moții. Banffy ține la Transilvania cu toate naționalitățile care fac parte din ea. Un spirit european, tolerant. Iată de exemplu o dialectică în stil hegelian de care personal m-am plictisit, anume cine au fost primii în Ardeal, ungurii sau populațiile rămase după retragerea Aureliană:
TEZA:
Înșiră toate argumentele teoriei continuității dacice, amintindu-i pe Șincai, Hașdeu, Anonymus și Xenopol, de-a valma, în fraze lungi, alambicate, aducând toate argumentele despre care citise sau doar auzise în sprijinul teoriei potrivit căreia cultura latină subzistase în Ardeal până la venirea ungurilor.
ANTITEZA:
Ar fi vrut să-i amintească despre nenumăratele triburi care trecuseră prin Dacia înainte de venirea ungurilor - goții, vandalii, gepizii, avarii și bulgarii. Iar de la retragerea armatelor romane din timpul împăratului Aurelian până la venirea ungurilor au trecut nu mai puțin de șase sute de ani. În timpul celor șase secole, istoria acestor pământuri a fost scrisă de puhoaiele popoarelor migratoare care le-au străbătut neîncetat. Nu există nici un document, nici un vestigiu care să ateste cultura locală din acest colț de lume.
SINTEZA:
- Eu cred că se poate, chiar că reconcilierea e o necesitate istorică, și că aceste două neamuri, fără înrudiri slave sau germane în acest colț al Europei, dacă nu vor să fie cotropite de cele două imperii care le străjuiesc de o parte și de alta, trebuie să fie unite. Este singura noastră șansă de supraviețuire!
Soluția prezentată de Banffy este matură și europeană.
Un alt personaj interesant este Laszlo Gyeroffy. Înțeleg că importanța lui în roman este de a așeza în oglindă decăderea lui personnală cu cea națională.
Romanul se încheie la fel ca în Muntele Vrăjit de Thomas Mann: personajul principal pleacă la război.
Un roman interesant dar pe care nu-l iubesc. De exemplu aș putea să citesc Război și Pace la infinit fără să mă plictisesc, chiar dacă e mai lung. Dar nu această carte. E prea deprimantă. E ca melodia aceea ungurească care provoacă sinucideri.
View all my reviews
