Era ideea că există un adevăr științific imuabil și oamenii îl stăpânesc; stăpânind adevărul, ei pot să prevadă viitorul și să schimbe cursul istoriei după cum cred de cuviință, introducând în el principiul înțelepciunii. De aici - autoritatea celor care stăpânesc adevărul - prioritatus dignitatis. Această religie - adepții o numeau cu modestie știință - îl înalță pe omul înzestrat cu autoritate la nivel de Dumnezeu. El și-a elaborat propriul simbol de credință și propria morală - noii am văzut-o în acțiune. În anii '20 erau mulți oameni care își mai aduceau aminte cum a biruit creștinismul și care, prin analogie, proroceau domnia milenară a noii religii. Cei mai scrupuloși mergeau cu analogia și mai departe, înșiruind crimele istorice ale bisericii: căci inchiziția n-a schimbat esența creștinismului... Și pentru toți era limpede superioritatea ideii celei noi, care făgăduia raiul pe pământ în locul răsplatei cerești. Însă lucrul cel mai important era renunțarea totală la îndoieli și credința absolută în adevărul obținut de știință.
Nadejda Mandelștam - Fără speranță
