Uneori mintea noastră, în lipsa oricărui semn clar, care să-i vestească vreo nenorocire, își face idei greșite, fie dând unui cuvânt în doi peri un înțeles rău prevestitor, fie exagerând jignirea produsă cuiva și gândindu-se nu cât de mâniat o fi fost omul acela, ci la ce poate ajunge un om mâniat.
Promite-mi doar atât: de câte ori se vor strânge în jurul tău oameni, ca să te convingă că ești nenorocit, gândește-te nu la ce auzi, ci la ce simți tu, analizează-ți durerea și întreabă-te tu însuți, care te cunoști mai bine decât alții: ‘De ce mă plâng ăștia, de ce se tulbură, de ce se tem parcă se se atingă de mine, ca și cum nenorocirea se ia? Este vorba, într-adevăr, de o nenorocire? Sau întâmplarea asta este mai degrabă o sperietoare decât o nenorocire?’ Întreabă-te singur: ‘Nu cumva mă chinuiesc și mă amărăsc degeaba, nu cumva răul îl inventez eu?’
Ascultă care este metoda. Noi suntem chinuiți sau de suferințe prezente, sau de suferințe viitoare, sau și de unele, și de celelalte. Despre cele prezente judecata e lesne de făcut: vei vedea dacă ești liber, dacă ești sănătos, dacă ai sau nu vreun necaz de pe urma unei năpaste. Ce va fi în viitor, vom vedea; pentru azi însă nici o grijă. ‘Dar mai există și ziua de mâine.’ Mai întâi cată cu atenție dacă există temeiuri neîndoielnice ale unei nenorociri viitoare, căci de cele mai multe ori noi ne batem cu prepusuri închipuite și suntem o jucărie a zvonurilor [...]
Suntem, Luciliu, mai mult înspăimântați decât apăsați de greutăți. Ne chinuim mai mult cu închipuirea decât cu viața adevărată.
Seneca - Scrisori către Luciliu, XIII