CAUTĂ AICI:

Detașarea înțeleptului


E dulce de pe mal să vezi pe altul 

Cum se trudește când noianul mării 

E răscolit de vânturi. Nu fiindcă 

Te-ar desfăta pe tine chinul altuia. 

Ci pentru că-i plăcut să vezi cu ochii 

De câte rele ești scutit tu însuți. 

...

Nimic pe lume însă nu-i mai dulce 

Decât să stai pe culmile senine, 

Bine-ntărite, ale-nțelepciunii, 

De unde să te uiți de sus la ceilalți, 

Să-i vezi cum umblă rătăcind tutindeni 

Și cum mereu, cătându-și drumul vieții, 

Se-ntrec ba în talent, ba în noblețe, 

Și se muncesc înverșunat, zi-noapte, 

S-ajungă până-n culmea bogăției 

Și-n stat să pună mâna pe putere! 

Sărmane minți, o! inime orbite! 

În ce-ntunerice, în ce primejdii 

Se scurge-această viaț-așa scurtă! 


Lucretius - Poemul Naturii, II